Suflet 2 Suflet XI: Raport!

- Română:
Campania caritabilă “Suflet 2 Suflet” XI s-a dovedit a fi una de succes, pe de o parte, cantitatea impunătoare de mijloace băneşti şi materiale donate, cumulată cu numărul de peste 150 de persoane care au donat (Moldova, USA, Canada), iar pe de altă parte, intenţia de a cuprinde diverse modalităţi de ajutor.
Copiilor din Şcoala specială pentru copii hipoacuzici din Hârboveţ, r-nul Călăraşi le-au fost livrate produse de igienă (peste 50 litri de săpun lichid, 20 kg praf de spălat, 140 tuburi de pastă dentară, hârtie igienică, periuţe de dinţi, şamponuri), rechizite şcolare (peste 1 000 caiete, pix-uri, creioane, corector, hrâtie colorată, clei, foarfece), echipament sportiv (10 mingi de fotbal, 5 de voley, 2 de basket, set-uri tenis de masă, badminton, plase pentru tenis de masă, coarde), produse alimentare (peste 50kg orez, macaroane, sare, zahăr, crupe de grâu etc), dulciuri variate (bomboane, biscuiţi, ciocolate) fructe (peste 60kg de banane, cca 70 kg mandarine) şi numeroase jucării, hăinuţe şi alte chestii necesare copiilor şi donate de către Dvs! (pentru detalii consultaţi facturile, actul de predare-primire).
La nivel financiar, datorită vouă, am colectat cca 20 000 lei, la nivel material – un microbus practic full cu donaţii.
Succesul campaniei se datorează:
1. Vouă, celor 150 de utilizatori care nu au ezitat să se alăture iniţiativei noastre, şi nu au uitat să se prezinte în zilele de offline pentru a ajuta copii, cei care au înfruntat condiţiile climaterice şi economice;
2. Lui 4e6yPeK şi Cramer care au răbdat, dezinteresat, temperaturi de -15 grade, două zile consecutive, având un aport ESENŢIAL şi în organizarea şi buna desfăşurare a Offline-ului din 24 Decembrie 2009;
3. SiJay şi noangel, cu ajutorul cărora am efectuat cumpărăturile, noangel fiind responsabil pentru transportarea lor în siguranţă;
4. Fanya, Diancic, SiJay, BNQ, Berry, Noangel – pentru deplasarea la Călăraşi şi organizarea oferirii cadourilor copiilor;
5. Un MEGA mulţumesc pentru SALFAR – Moş Crăciunul nostru! Eugen, mulţumesc din suflet pentru atitudinea ta, pentru faptul că ai insistat repetat să mergi la copii şi să nu uităm de tine, pentru ajutorul tău dezinteresat şi pentru clipele de neuitat oferite copiilor. Ai fost excepţional! Fără tine, această campanie nu ar fi avut farmec!
6. Nu în ultimul rând, un mare mulţumesc pentru Radu Chivriga, ajutorul tău la actualizarea site-ului a fost enorm!
Mulţumesc tuturor celor pe care nu i-am menţionat, dar… atitudinea lor a fost una excepţională! Mulţumesc!
Sărbători Fericite! Un An nou plin de belşug şi forţe pentru a continua ceea ce am început acum patru ani – Suflet 2 Suflet! La Mulţi Ani!






